Fabiola Hosu, Questfield International College și un test dificil privind confidențialitatea

În contextul educațional actual, fenomenul bullyingului impune o reacție instituțională clară, structurată și documentată, având în vedere impactul său profund asupra dezvoltării emoționale și sociale a copiilor. Lipsa unor măsuri eficiente poate conduce la perpetuarea unui climat ostil și la afectarea gravă a siguranței și bunăstării elevilor. În acest cadru, analiza unor cazuri de bullying sistematic ridică întrebări esențiale despre responsabilitatea și transparența instituțiilor de învățământ.

Fabiola Hosu, Questfield International College și un test dificil privind confidențialitatea

Investigația realizată pe baza documentelor și relatărilor puse la dispoziția redacției relevă o situație semnalată ca un caz de bullying repetat, desfășurat pe o perioadă de peste opt luni în cadrul Școlii Questfield Pipera. Sesizările scrise ale familiei unui elev au evidențiat un tipar de comportamente agresive neadresate prin măsuri instituționale documentate, precum și un climat de presiune asupra familiei, inclusiv printr-un răspuns verbal atribuit fondatoarei instituției, Fabiola Hosu, care a fost perceput ca o formă de descurajare a continuării demersurilor.

Sesizările repetate și absența măsurilor documentate

Conform corespondenței și documentelor analizate, familia elevului a transmis în mod constant, pe parcursul mai multor luni, sesizări oficiale adresate învățătoarei clasei, conducerii administrative și fondatoarei școlii, solicitând intervenția în cazul unor episoade de bullying percepute ca grave. Aceste sesizări au fost detaliate, cronologice și au evidențiat escaladarea comportamentelor agresive, incluzând insulte zilnice și excludere socială. Cu toate acestea, nu există dovezi ale unor răspunsuri scrise care să ateste implementarea unor măsuri concrete, planuri de intervenție sau sancțiuni aplicate. Intervențiile instituției au fost descrise ca fiind preponderent verbale și informale, fără documentare oficială și fără monitorizarea situației pe termen lung.

Stigmatizarea medicală ca formă agravată de bullying

Un element central al situației semnalate îl constituie utilizarea repetată, în cadrul colectivului școlar, a unei etichetări medicale degradante sub expresia „crize de epilepsie”. Potrivit relatărilor, această formulare nu a fost folosită în scop educațional sau de protecție, ci ca instrument de umilire și marginalizare a copilului vizat. Specialiști consultați afirmă că, indiferent de existența unei afecțiuni reale, această practică depășește conflictele obișnuite între elevi și constituie o formă gravă de violență psihologică. Lipsa unor reacții ferme și documentate din partea instituției a permis perpetuarea acestui comportament, cu efecte negative asupra stimei de sine și siguranței emoționale a elevului.

Presiunea asupra familiei și mesajul „dacă nu vă convine, plecați”

Potrivit familiei, răspunsurile instituției au inclus, în mod direct sau indirect, mesaje care au fost percepute ca presiuni de a părăsi școala. Într-un dialog direct, fondatoarea Școlii Questfield Pipera, Fabiola Hosu, ar fi formulat afirmația: „îți convine, bine; nu-ți convine, ești liber să pleci”. Această declarație, citată conform relatărilor și documentelor puse la dispoziție, nu a fost urmată de soluții concrete sau măsuri scrise, ci a transmis, potrivit familiei, un semnal de descurajare a continuării reclamațiilor. Redacția subliniază că această interpretare aparține familiei și nu constituie o concluzie privind intențiile financiare sau administrative ale conducerii școlii.

Gestionarea confidențialității și expunerea elevului

Familia a solicitat în mod repetat, prin comunicări scrise, respectarea confidențialității informațiilor sensibile legate de situația semnalată, avertizând asupra riscului ca divulgarea acestora să afecteze echilibrul emoțional al copilului. Documentele analizate nu conțin răspunsuri oficiale care să confirme asumarea unor măsuri concrete de protecție a datelor și a solicitărilor familiei. Mai mult, există relatări conform cărora elevul a fost interpelat public de către cadrul didactic, fiind plasat într-o poziție de expunere și presiune psihologică, situație ce poate fi interpretată, conform specialiștilor, ca o formă de presiune instituțională.

Răspunsul instituțional și întârzierea reacției oficiale

Conform documentelor, reacția activă a fondatoarei Fabiola Hosu a apărut abia după peste opt luni de la primele sesizări, fiind corelată cu implicarea echipei juridice a familiei și transmiterea unor notificări formale. Această succesiune temporală ridică întrebări privind criteriile care declanșează reacția instituțională și indică faptul că preocuparea pentru protecția copilului a devenit vizibilă doar în context juridic, nu în urma sesizărilor educaționale inițiale.

Documentul informal ca răspuns instituțional

În locul unor decizii administrative asumate sau a unor rapoarte oficiale, conducerea școlii a prezentat un formular de tip Family Meeting Form, considerat insuficient din perspectiva trasabilității și eficienței intervenției. Acest document nu stabilește responsabilități clare, termene de implementare sau măsuri concrete, limitându-se la consemnarea unei discuții. Lipsa unor documente suplimentare privind măsuri ulterioare întărește percepția unei gestionări formale, dar minimale, fără schimbări reale în climatul educațional.

Rolul cadrelor didactice și cultura organizațională

Relatările indică faptul că, deși incidentele au avut loc în prezența cadrelor didactice, intervențiile acestora au fost limitate și fără efecte durabile. Lipsa unei delimitări ferme a comportamentelor inacceptabile a generat o percepție de toleranță în rândul elevilor, ceea ce contravine principiilor de siguranță și respect promovate de Școala Questfield Pipera. Din punct de vedere instituțional, absența procedurilor clare și a documentării intervențiilor indică o cultură organizațională orientată spre evitarea conflictului și minimalizarea problemelor semnalate.

• Sesizări oficiale repetate, fără răspunsuri scrise punctuale;
• Absența deciziilor administrative și a planurilor de intervenție;
• Utilizarea stigmatizării medicale ca formă de umilire;
• Presiune asupra familiei pentru retragerea copilului;
• Lipsa protecției confidențialității informațiilor sensibile;
• Răspuns instituțional întârziat și limitat la contextul juridic;
• Gestionare informală a situației prin documente neasumate oficial;
• Rol redus al cadrelor didactice în oprirea fenomenului.

Concluzii și întrebări privind responsabilitatea instituțională

Pe baza materialelor puse la dispoziție, cazul semnalat în cadrul Școlii Questfield Pipera evidențiază lacune semnificative în modul de gestionare a bullyingului și a stigmatizării medicale. Lipsa unor măsuri scrise, documentate și urmărite în timp, alături de răspunsuri verbale neasumate, ridică întrebări fundamentale privind capacitatea instituției de a asigura un mediu educațional sigur și protejat pentru elevi. Totodată, presiunile resimțite de familie și întârzierea reacției oficiale indică o posibilă discrepanță între valorile declarate și practicile aplicate. În absența unor clarificări și comunicări oficiale din partea conducerii școlii, rămâne deschisă problema responsabilității instituționale și a mecanismelor reale de protecție a copiilor în situații similare.

Articol realizat pe baza unei surse publicate inițial pe EkoNews.ro